LOCALIZARE
  Situat în partea sudică a României, la o distanţă de 175 km de Bucureşti, judeţul Vâlcea ocupă o suprafaţă de 175 kmp şi este limitat de judeţele: Sibiu şi Alba la nord, Argeş la est, Olt la sud şi sud-est, Dolj la sud-vest iar la vest de judeţele Hunedoara şi Gorj.

RELIEFUL
  Teritoriul judeţului Vâlcea este acoperit de culmi muntoase şi dealuri, altitudinile scăzând de la nord la sud, spre depresiunea intramontană a Loviştei. În partea sudică a judeţului, dealurile cu altitudini cuprinse între 600-700 m închid depresiunile subcarpatice Jiblea-Berislăveşti, Păuşeşti, Hurezu s.a.
  În nordul judeţului se înalţă culmile munţilor Făgăraş, la vest se desfăşoară Munţii Lotrului iar la sud Munţii Căpăţânii. Pe partea stângă a Oltului se află masivul Coziei care atinge 1.669 m.

CLIMA
  Varietatea formelor de relief influenţează clima temperat-continentală caracteristică judeţului Vâlcea, întâlnindu-se nuanţe ale climatului montan deluros specific depresiunii Loviştei şi a văii Oltului. Pe valea Oltului şi în depresiunea Loviştei clima este mai blândă decat în restul teritoriului.

VEGETAŢIA ŞI FLORA
  În funcţie de relief şi climă, vegetaţia caracteristică teritoriului vâlcean este repartizată după zonarea acestora. În regiunile montane, pe cele mai înalte culmi predomină flora alpină şi subalpină. Dintre speciile care cresc aici, se întâlnesc: salcia pitică, violeta, bujorul de munte şi floarea de colţ - ultimele declarate monumente ale naturii.
  Zona forestieră este specifică regiunilor deluroase, acoperind circa 45% din suprafaţa judeţului. Pădurile de molid cresc în etajul subalpin, pe lângă arbuşti ca: macrişul, afinul s.a.
  Pădurile de foioase acoperă zona montană şi o parte a dealurilor subcarpatice şi piemontane. Dintre speciile de arbori care compun etajul foioaselor predomină fagul, mesteacănul, carpenul, alunul şi paltunul de munte. La altitudinile din zona colinară şi de câmpie cuprinse între 300-700 m, predomină stejarul pedunculat, ulmul şi carpenul.

FAUNA
  Teritoriul judeţului Vâlcea dispune de o faună bogată şi variatş, etajată în funcţie de relief şi condiţii climatice. În zona alpină se întâlnesc păsări şi animale rare: vulturul pleşuv brun, cinteza alpină, capra neagră, alături de vipera comună şi şopârla de munte.
  Fondul cinegetic este bogat reprezentat de specii cum ar fi: cerbul, râsul, căprioara, jderul, ursul, pisica sălbatică, mistreţul, ierunca, cocoşul de munte s.a.; fauna piscicolă este reprezentată de scobar, păstrăv şi boiştean.

  Perioada geto-dacă este reprezentată de dovezile materiale descoperite în zonă aşezărilor de la Ocniţa, Grădiştea, Lădeşti, Ioneşti şi Roeşti. La Ocniţa a fost identificată aşezarea dacică Buridava, amintită de Ptolemeu în scrierile sale. În aproprierea masivului de sare de la Ocnele Mari, arheologii au descoperit un vas şi fragmente de ceramică inscripţionate, care demonstrează că sarea se exploata din vremea dacilor.
  Amprenta civilizaţiei romane s-a păstrat până azi, atât prin tezaurele descoperite în zonă, cât şi prin drumurile romane construite (Via Romana), care au dat numele unor localităţi: Pons Vetus (Podul Vechi) - astăzi Câineni, Pons Aluti (Podul Oltului) - în prezent Ioneştii Govorei, Arutela (Bivolari), Buridava (Stolniceni), Rusidava (Drăgăşani) s.a. castrele romane (Limes Alutanus) străbătând întregul judeţ de la nord la sud.
  După retragerea romană din Dacia (271), popoarele migratoare au invadat teritoriile actualului judeţ Vâlcea. În epoca evului mediu, judeţul Vâlcea a cunoscut o perioadă de înflorire care avea să prefigureze renaşterea sa, atât pe plan economic cât şi pe plan cultural. Judeţul Vâlcea intră în panteonul culturii româneşti odată cu stabilirea Episcopiei Vâlcei Noului Severin la Râmnicu Vâlcea.
  De-a lungul timpului, judeţul Vâlcea a participat la principalele evenimente istorice: Revoluţia de la 1821, Revoluţia din 1848, Unirea din 1859, Războiul de Independenţă din 1877-1878, Unirea din 1918 şi cele două războaie mondiale. În prezent Vâlcea este unul dintre cele mai dezvoltate judeţe ale ţării, beneficiind de monumente istorice şi de arhitectura deosebite precum şi de un cadru natural pitoresc care îi conferă statutul unui important obiectiv turistic din ţara noastră.

TRADIŢII - HOREZU
  "Galeria ceramicii româneşti" deschisă în cadrul Casei de Cultură din oraşul Horezu este o expoziţie cu caracter permanent care reuneşte creaţia contemporană a olarilor din toate centrele româneşti, demonstrând tradiţii lucrative cu rădăcini adânc înfipte în istoria locurilor, dar şi transformările formale şi plastico-decorative pe care le-a suportat meşteşugul olăritului odată cu apariţia produselor de tip industrial şi difuzarea masivă a acestora în mediul rural.
  În acelaşi scop, la Horezu are loc şi un târg anual al ceramicii româneşti intitulat "Cocoşul de Hurez", ce se desfăşoară în prima duminică din luna iunie. Încondeiatul sau "împistritul" ouălor reprezintă un obicei străvechi în tradiţia românească. Ouăle încondeiate sunt o mărturie a datinilor, credinţelor şi obiceiurilor pascale, reprezentând un element de cultură spirituală specific românească.
  Prelucrarea lemnului este un alt meşteşug care reprezintă o constantă în arta tradiţională românească.

• Staţiunea Băile Olăneşti deţine cel mai mare număr de izvoare minerale din România şi a obţinut Medalia de Aur la Expoziţia Internaţională de la Viena în 1873 pentru calitatea curativă a apelor sale. Acestea sunt recomandate pentru tratamentul afecţiunilor aparatului digestiv şi urinar, afecţiunilor digestive şi metabolice.
  
• Staţiunea Băile Govora este renumită pentru tratamentul afecţiunilor respiratorii, locomotorii şi neurologice. Izvoarele minerale de la Călimăneşti - Căciulata sunt recomandate pentru tratamentul bolilor aparatului digestiv şi celor asociate.
  
• Staţiunea Voineasa, aşezată pe Valea Lotrului, este vestită pentru practicarea sporturilor de toate felurile şi a drumeţiilor montane. Munţii înconjurători constituie cadrul natural optim pentru practicarea sporturilor de iarnă.
  
• Zona Ocnele Mari - Ocniţa este vestită pentru bazinele sale cu apă sărată şi noroiul sapropelic utilizat în tratarea reumatismului şi afecţiunilor locomotorii.